Clujul a cumpărat 24 de tramvaie Siemens de la Astra Arad

Uzina Astra Arad va livra 24 de garnituri de tramvai Siemens Imperio în urma unui contract de 40 de milioane de euro cu municipalitatea clujeană. Primul dintre acestea a sosit la Cluj-Napoca.

Viceprimarul Dan Tarcea a precizat că în acest an vor fi văzute pe șinele din oraș șase asemenea garnituri deoarece contractul este unul etapizat. Astra a fost declarată drept câştigătoare a licitaţiei organizate de Primăria şi de Compania de Transport Public Cluj-Napoca privind livrarea a 24 de asemenea unități.

Preţul unei garnituri este de 1,95 milioane de euro. Cea mai mare parte a banilor necesari provin din fonduri europene nerambursabile. Tramvaie Imperio sub licenţă Siemens circulă în prezent la Arad. Cele 24 de tramvaie similare care vor circula pe străzile Clujului vor avea culorile violet-gri.

Tramvaiul Imperio este prezentat pe site-ul Astra drept cel mai recent produs al firmei. Este primul tramvai modern, cu podea 100% joasă produs în România. Acesta este destinat să înlocuiască vehiculele actuale uzate fizic şi moral din depourile din România.

Imperio este produs în cooperare cu Siemens şi are un design modern la standardele tehnice actuale. Cu operare uni sau bidirecţională are un interior spaţios în culori deschise, modificabil conform cerinţelor beneficiarului

Exit mobile version