Responsabilitate socială: Grupul GRAMPET donează 10 aparate şi 10.000 de kituri pentru depistarea SARS-CoV-2

Categorii: CSR, Ultimele știri

În contextul eforturilor de combatere a pandemiei de Coronavirus, Grupul GRAMPET a început o campanie națională prin care va dona câte un aparat de testare de ultimă generație și 1.000 de teste Direcțiilor de Sănătate Publică din centrele în care grupul își desfășoară activitatea – Deva, Craiova, Iași, Constanța, Galați, Ploiești, Timișoara, București, precum și la Debrețin, în Ungaria.

„La nivel local, fiecare dintre companiile noastre au o contribuție economică importantă și un aport semnificativ pe piața muncii. Acest statut vine cu o mare doză de responsabilitate socială față de comunitățile locale, cu atât mai mult în perioade atât de dificile”, spune Gruia Stoica, Președintele Grupului GRAMPET.

Astfel, au fost achiziționate 10 aparate eCL8000-Automated ECL Immunoassay Analyzer, certificate de Ministerul Sănătății din China, precum și câteva mii de kituri de testare. Aparatele au o viteză de procesare a 86 de teste pe oră și pot da rezultatele în 18 minute.

Primele aparate au fost donate săptămâna trecută Direcțiilor de Sănătate Publică din Deva, Iași și Craiova, împreună cu câte 1.000 de teste. În următoarele zile, campania va continua la Constanța, Galați, Ploiești, Timișoara, București și Debrețin.

Exit mobile version