Technovation Girls, competiția digitală dedicată fetelor, înaintea fazei finale

(c) MediaLab

Technovation Girls, cea mai mare competiție de tehnologie și antreprenoriat din lume, a ajuns în etapa jurizării internaționale.

Peste 400 de tinere eleve din toată țara s-au înscris în competiția dedicată fetelor pasionate de tehnologie și business, iar acum 29 de echipe se luptă pentru un loc în marea finală.

Echipele, sub îndrumarea mentorilor, specialiști în domeniul IT sau a profesorilor coordonatori, au avut șansa de a-și transforma ideea într-un proiect de tip startup. Au creat o aplicație mobilă care contribuie la rezolvarea unei probleme din societate și au realizat un business plan alături de o prezentare de lansare a aplicației.

Adobe România și Banca Transilvania au ales să susțină tinerele din România, alăturându-se în calitate de sponsori naționali ai competiției Technovation Girls.

Technovation este un exemplu de proiect care încurajează dezvoltarea tinerilor și care aduce în sfera realității idei inovative care vor ajuta comunitățile locale, și de ce nu, globale. În Adobe România, mulți dintre colegii noștri sunt pasionați de activitatea de mentorat și s-au bucurat enorm de această oportunitate de a-și voluntaria timpul pentru a ajuta eleve deosebite să dezvolte proiecte de succes’’, spun reprezentanții Adobe România.

Impresionați de ambiția, creativitatea și de munca participantelor, cele două companii partenere ale competiției au ales să susțină și să premieze cele mai bune două idei ale echipelor înscrise, la nivel național.

Echipa care a impresionat compania Adobe România prin aplicația lor este Tech Heroes, o echipă formată din patru tinere care au ales să vină în ajutorul persoanelor aflate în scaunul cu rotile. Aplicația pe care echipa a creat-o se numește Wheel Away și este o aplicație mobilă cu rol de hartă, care oferă date actualizate cu privire la traseul accesibil cu markere, stațiile de metrou dotate cu lifturi speciale și trasee multiple.

Echipa a cărei idee a fost foarte apreciată de Banca Transilvania se numește VOX și este formată din cinci eleve din Constanța. Tinerele au creat QReceipt, o aplicație mobilă care are ca scop reducerea gradului ridicat de poluare cauzat de printarea bonurilor fiscale în format fizic.Aplicația lor își propune să aducă consumatorul și unitățile comerciale pe o singură platformă, cu ajutorul căreia se poate genera un bon fiscal electronic.

Technovation Girls este una dintre cele mai mari competiții internaționale de tehnologie și antreprenoriat, dedicată fetelor. În lunile mai și iunie va avea loc jurizarea online a tuturor aplicațiilor înscrise în competiție și selectarea echipelor finaliste, ale căror proiecte vor fi premiate în cadrul unui eveniment internațional, desfășurat anul acesta online.

Competiția este adusă și organizată anual în România de către ADFABER, ONG-ul a cărui misiune este de a aduce educația mai aproape de tehnologie.

Exit mobile version