HARTMANN se alătură proiectului myhive IRIDE | nineteen al IMMOFINANZ

HARTMANN, companie germană cu peste 200 de ani de tradiţie în cercetarea și dezvoltarea de produse medicale, îşi mută biroul din Bucureşti în cadrul proiectului IRIDE Business Park aflat în proprietatea IMMOFINANZ.

HARTMANN a închiriat un spaţiu de 500 de metri pătraţi în clădirea de birouri myhive IRIDE | nineteen, tranzacţia fiind intermediată de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Clădirea de birouri myhive IRIDE | nineteen, situată în nordul Bucureștiului, pe strada Dimitrie Pompeiu, face parte din parcul de birouri IRIDE şi se află în prezent într-un proces de modernizare, având drept scop adaptarea acesteia la nevoile actuale ale chiriaşilor, pornind de la sustenabilitate până la asigurarea diverselor facilități și servicii. Proiectul myhive IRIDE | nineteen are o suprafaţă închiriabilă de peste 18.000 de metri pătraţi, având printre chiriaşi companiile Sodexo România şi Rohde & Schwarz Topex.

Alin Obretin, Senior Consultant, Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Paul HARTMANN a ales mutarea în clădirea myhive IRIDE | nineteen deoarece se află într-o zonǎ accesibilǎ, care oferă numeroase beneficii angajaților, precum săli de fitness, restaurante, cafenele și centre comerciale. Dupa un proces amplu de analiză a opțiunilor, am realizat această mutare care răspunde în totalitate cerințelor companiei.”

Ladislau Hajos, Managing Director HARTMANN Romania: „Mutarea noastră marchează un pas înainte în dezvoltarea business-ului HARTMANN în România. Am ales un spațiu flexibil, luminos și prietenos, într-o zonă în plină expansiune și bine conectată cu orașul. În noile noastre birouri întreaga echipă HARTMANN se va bucura de mai mult spațiu – și de mai multă inspirație.”

Grupul HARTMANN este o companie germană, de talie internațională, care inoveazǎ ṣi cautǎ în mod activ sǎ imbunǎtǎţeascǎ domeniul medical, oferind soluţii pentru tratamentul rǎnilor, prevenirea riscurilor în sala de operaţii ṣi protecţie personalǎ, îngrijirea pacienţilor cu incontinenţǎ ṣi aparaturǎ pentru diagnostic la domiciliu. Compania a fost înființată în 1818 și deține în prezent filiale în 32 de țări..

Exit mobile version