UMB construiește autostrada dintre Cluj și Sălaj cu 344 milioane €

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a încheiat contractul pentru proiectarea și execuția a 30 km din Autostrada Transilvania (A3), între localitățile Nădășelu (Cluj) și Zimbor (Sălaj).

Acesta a fost semnat la Centrul Casino, din Cluj-Napoca, în prezenţa premierului Ludovic Orban şi a ministrului transporturilor, Lucian Bode. “Odată cu semnarea contractului pentru Nădăşelu – Zimbor, vor mai rămâne doar două tronsoane, pentru care urmează urmează să se semneze contractul, proceduri în derulare. De la Cluj la graniţa de vest se va ajunge într-o oră şi ceva”, a declarat premierul.

“Rămân două tronsoane, Poarta Sălajului – Nușfalău, cu tunelul Meseș, și Suplacu de Barcău – Chiribiș, 67 km, pentru care procedurile sunt declanșate, iar în noiembrie avem termen pentru depunerea ofertelor”, a spus ministrul.

În 4 septembrie, CNAIR a desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția sectoarelor Nădășelu – Mihăiești și Mihăiești – Zimbor din A3. Acesta este asocierea Spedition UMB – Tehnostrade, Electromontaj.

Prețul propus a fost de 1,39 miliarde de lei, fără taxa pe valoarea adăugată. Durata contractului este de 36 de luni, din care 12 luni proiectarea și 24 de luni execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este 60 de luni.

Exit mobile version