Șase facultăți de la Universitatea Oradea, reabilitate cu 30 de milioane de lei

Noul proiect al Universității din Oradea (fără parteneri), în valoarea de aproximativ 30 milioane lei, va reabilita spațiile a șase facultăți (Facultatea de Informatică și Științe, Facultatea de Litere, Facultatea de Geografie, Turism și Sport, Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației, Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică, Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, în cadrul cărora își desfășoară activitatea peste 4.600 de studenți.

În urma depunerii Cererii de finanţare în iulie 2018, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară: 10 „Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale”, în 24.09.2020, Universitatea din Oradea a semnat Contractul de finanţare pentru proiectul cu finanţare europeană “SMART CAMPUS – UNIVERSITATEA DIN ORADEA” – etapa a II-a.

Obiectivul întregului proiect se înscrie în strategia Uniunii Europene de a avea o economie inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, pentru a oferi un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, al productivităţii şi pentru a asigura coeziunea economică, socială şi teritorială.

Investiţia proiectului (pe durata a 56 de luni) în ansamblu prevede reabilitarea şi modernizarea infrastructurii educaţionale din Campusul Central al Universităţii din Oradea, alinierea acesteia la standarde europene de calitate, amenajarea şi dotarea spaţiilor de studiu la standarde de performanţă competitive.

Etapa a II-a a proiectului “SMART CAMPUS – UNIVERSITATEA DIN ORADEA”, adaugă primei etape aflată deja în implementare (reabilitarea, modernizarea şi dotarea a şase clădiri), investiţii în alte trei clădiri ale Campusului Central al Universităţii din Oradea: Pavilion A, Pavilion B, Pavilion C, clădiri monument istoric.

Proiectul pune în valoare complexul de clădiri al campusului universitar, opera arhitectului recunoscut, Vágó Jószef, un ansamblu urbanistic unitar, marcat de viziunea geometrică a şcolii vieneze de arhitectură, un complex architectural modern, multifuncţional construit între anii 1912 – 1914.

Ce se reabilitează

Proiectul prevede pentru cele trei corpuri de clădire:

Spaţiile de învăţământ modernizate sau nou create, laboratoarele dotate vor fi utilizate atât de către studenţii Universităţii din Oradea ciclul de învăţământ licenţă şi master, cât şi de către cercetători şi doctoranzi.

Exit mobile version