“Țevarii” de la Tenaris pregătesc schimbul de mâine în facultăți

Producătorul de țevi fără sudură TenarisSilcotub a acordat 30 de burse de susținere a studenților merituoși din universități de prestigiu din România, în concordanță cu strategia sa de încurajare a educației tehnice.

Premiile Roberto Rocca Education reprezintă o inițiativă educațională care pornește de la principiul că inovația și remodelarea industriei pentru a răspunde principiilor de sustenabilitate trebuie promovate de oameni.

Procesul de selecție și ceremonia de premiere au fost derulate online, iar 13 studenți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca au reușit să se califice. Au mai fost premiați tineri de la Universitatea Politehnică din București, Universitatea Petrol și Gaze Ploiești, Universitatea Gheorghe Asachi Iași. 

Bursa include o componentă financiară de 9.600 de lei, dar și acces la programe de training și mentorat organizate de companie. Premierea a avut loc în cadrul unui eveniment axat pe abordarea sustenabilă a mediului industrial. Filiala grupului Tenaris din România are 1.500 de oameni în unitățile sale din Zalău, Călărași, Câmpina.

Exit mobile version