Undă verde de la Cluj pentru Someș Expres

Administrația județeană din Cluj a emis certificatul de urbanism necesar în vederea obținerii avizelor pentru proiectul de construire a drumului expres care va face conexiunea între Autostrada Transilvania (A3) – zona Turda și Drumul Național 1 – zona Mărtinești – Tureni.

Investiția urmărește realizarea unei căi de comunicații rapide, care să degreveze traficul greu de pe teritoriul municipiului Turda. Pe lângă o îmbunătățire considerabilă a calității mediului ca urmare a reducerii emisiilor de noxe, proiectul urmărește să scurteze timpii de parcurs între municipiul Cluj-Napoca, atât spre A10 Sebeș – Turda și ulterior spre A1 (București, Nădlac), cât și înspre A3 (Turda, Câmpia Turzii, Târgu-Mureș, Brașov).

Sectorul de drum propus între localitățile Turda și Mărtinești va avea 5,3 km, cu două benzi de circulație pe sens. Costul investiției gestionate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este de 55 de milioane de euro, finanțarea fiind asigurată în principal din fonduri europene nerambursabile.

Viitorul tronson de drum Turda – Mărtinești este parte a drumului expres Turda – Halmeu (Someș Expres), proiect de infrastructură prevăzut în Master Planul General de Transport al României 2014-2030.

Prin intermediul acestuia se va realiza conexiunea la Rețeaua Trans-Europeană de Transport (TEN-T). Someș Expres va avea 320 km și va interconecta cele mai importante municipii din zona de nord-vest a României: Cluj-Napoca, Bistrița, Satu Mare, Baia Mare.

Exit mobile version