Mașinile de deszăpezire din Timișoara, prezentate live, în acțiune, pentru cetățeni, pe o hartă a orașului

Categorii: Antreprenori, IT&C, Județe

Odată cu revenirea vremii rele, Primăria Timișoara le oferă celor interesați posibilitatea să vadă live, pe harta orașului, câte utilaje de curățenie sunt pe traseu și unde acționează acestea. Forma grafică seamănă foarte mult cu harta din programul de GPS WAZE și a fost realizat de o firmă de specialitate ”cu bune intenții”

Inițiativa de transparentizare a devenit activă în cursul acestei săptămâni, este un nou instrument menit să ofere vizualizarea serviciilor publice furnizate locuitorilor. Atât vehiculele de deszăpezire, cât și cele de salubrizare, de acum pot fi urmărite în permanență în timp real, pe internet, la adresa: www.primariatm.ro/mediu-2/#curatenie . Cetățenii pot urmări acolo numărul și tipul vehiculului, traseul parcurs și viteza cu care a circulat.

Dacă cetățenii observă neconcordanțe între datele de pe harta live și datele reale din teren, ei pot transmite sesizări pe aplicația Primăria Timișoara sau pe site-ul Primăriei.

Exit mobile version