Delgaz Grid va înlocui rețeaua de alimentare cu gaze naturale din Arad pe o lungime de 32 de kilometri

Compania de distribuție a gazelor naturale Delgaz Grid a anunțat că în acest an va înlocui conductele de alimentare din Arad pe o lungime de 32 de kilometri, valoarea investiției depășind 12 milioane de lei. Sistemul de distribuție a gazelor naturale din municipiul Arad fost înlocuit, anul trecut, pe o lungime de cca 4 kilometri.

Totodată, s-au realizat și lucrări de protecție catodică a conductelor pe o lungime de 5 kilometri în localitatea Vladimirescu, jud. Arad. Tot anul trecut, sistemul de distribuție a gazelor naturale din județ a fost extins cu peste 6 kilometri.

Tot în cadrul programului investițional, compania a achiziționat mai multe autolaboratoare. Unul dintre cele 8 autolaboratoare achiziționate de companie pentru detectarea eventualelor scurgeri de gaze naturale a ajuns în dotarea echipelor care gestionează rețeaua din județul Arad.

Investițiile în modernizarea sistemului de distribuție reprezintă o prioritate și în acest an. În municipiul Arad sunt prevăzute a fi finalizate patru proiecte de investiții care constau în înlocuirea rețelei de gaz pe o lungime de 32 kilometri, valoarea investițiilor depășind 12 milioane de lei.

Exit mobile version