Autostrada Transilvania, blocată în instanță

Tribunalul București a blocat temporar rezilierea contractului pentru tronsonul Chețani – Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania (A3), a anunțat ministrul transporturilor, Cătălin Drulă.   

“Ne luptăm la Curtea de Apel pentru întoarcerea acestei decizii, pentru infrastructura din România. Un complet al tribunalului a decis să emită o ordonanță președințială prin care înștiințarea de reziliere trimisă de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în 11 martie a fost suspendată.

E vorba de un contract care trebuia să dureze 12 luni, început în 2016, care e la stadiul de 40%, iar în ultimele șase luni constructorul în insolvență a executat doar 1% din lucrări. După nenumărate încercări de salvare a acestui contract, CNAIR a decis pe bună dreptate că cinci ani e mult prea mult și că România are nevoie de A3, așa că a reziliat contractul, urmând să reliciteze pentru terminarea lucrărilor cu un alt constructor.

CNAIR nu a fost citată și nu a putut explica judecătorilor situația acestui contract, deci nu s-a putut apăra. Abia la Curtea de Apel, CNAIR va putea să explice judecătorilor care este situația acestui contract, cum s-au derulat în bătaie de joc lucrările, în timp ce pe drumul național alăturat traficul e infernal și mor oameni în accidente în fiecare an. Am încredere în justiția din România, am încredere că infrastructura își va găsi dreptatea”, a relatat ministrul.

CNAIR a notificat asocierea Straco Grup – Total Road – Specialist Consulting în vederea rezilierii contractului la șoseaua de mare viteză. Acesta se referea la proiectare și execuţie pentru realizarea Autostrăzii Brașov – Cluj – Oradea, secțiunea 2A Ogra – Câmpia Turzii, lotul 3 Chețani – Câmpia Turzii.

Proiectul Autostrăzii Transilvania (Braşov – Borş), parte din A3, a început în 2004, în baza unui contract încheiat cu compania americană Bechtel, ce trebuia executat până în 2012. A3 a fost împărțită inițial de autoritățile române în două proiecte, București – Brașov și Brașov – Cluj – Borș, cu lungimea de 584 km.

Exit mobile version