Parcări supraetajate în serie la Zalău

Municipiul sălăjean va beneficia de mai multe investiții în obiective de parcări cu etaj, dar și de o nouă sală de sport.

Edilul zălăuan Ionel Ciunt a anunțat că vor fi construite două parcări supraetajate în localitate, din care una situată chiar în centru. Prima va fi amplasată în spatele Galeriilor Meseș, în zona situată între acestea și Parcul Municipal, unde acum sunt mai multe garaje. O altă parcare de acest gen va fi realizată lângă Spitalul de Boli Infecțioase – Spitalul Vechi, conform Sălajul Liber.

Pe de altă parte, Lucian Bode, ministrul afacerilor interne, a susținut, în prezența directorului Companiei Naționale de Investiții (CNI), că în Zalău urmează să înceapă lucrările la o nouă sală de sport modernă. Aceasta va fi folosită de către Handbal Club Zalău. Sala de sport va fi construită în zona fostei Școli nr. 13.

Bode a anunțat că lucrările se vor demara cât mai curând, în următoarele luni. Directorul general al CNI, Irina Pătrăşcoiu, și ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, au efectuat o vizită de lucru în Sălaj. CNI are 233 obiective în județul Sălaj, din care 14 finalizate.

Exit mobile version