EnergoBit se orientează spre energia din surse regenerabile

Categorii: Energie, Ultimele știri

Integratorul clujean de soluții energetice se află în faza de proiectare de capacități de energie regenerabilă de 2.000 MW în sistem fotovoltaic și de 1.000 MW în sistem eolian.

Mihaela Coroiu, marketing strategy director al Energobit, a spus, în cadrul unei conferințe organizate de Energynomics, că România ar trebui să se orienteze și către proiecte mici și mijlocii în domeniul energetic, cu termene de implementare mai reduse și bugete mai accesibile.

Acestea pot asigura indicatorii de la nivelul unui proiect mare, doar că vor veni mai devreme și mai ieftin, consideră oficialul EnergoBit. „Suntem în faza de proiectare a 3.000 MW putere instalată în proiectele de energie regenerabilă, majoritatea fotovoltaice (2.000 MW), dar și eoliene (1.000 MW). Noi am derulat proiecte de 20.000 MW în precedentul val, din 2008 încoace”.

Municipiul Cluj-Napoca s-a înscris pe direcția verde, digital, rezilient, prin care orașele europene urmăresc să îmbunătățească tot mai mult calitatea vieții cetățenilor, a anunțat primarul Emil Boc. Printre participanții la eveniment s-au mai numărat reprezentanți ai companiilor Wiren, Bjorn Heizung, ACE Industrial Software.

Exit mobile version