Betasil ridică un bloc de 15 etaje la Cluj

Societatea de soluții globale de instalații DAS Engineering Group (DEG) a început lucrările de realizare a instalațiilor de ventilații și desfumare la imobilul rezidențial ridicat pe varianta Zorilor-Mănăștur de către compania Betasil Satu Mare.  

Instalatorii de la DAS se mobilizează în această perioadă pentru montarea echipamentelor la etajul 15 al clădirii de pe str. Frunzișului, din Cluj-Napoca. Proiectul este derulat prin compania Silinast Concept Maramureș (SCM) care are la activ 23 de proiecte finalizate în șapte orașe, având peste 100 de beneficiari.

SCM este o ambiție antreprenorială a fondatorului Betasil, Vasile Pop, fiind născută ca răspuns la cererea ridicată a investitorilor locali din Cluj-Napoca pentru firme de construcții capabile să finalizeze structurile de rezistență a complexelor rezidențiale.

DEG lucrează în paralel la eficientizare energetică a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu, renovat pe bani europeni. Obiectivele se referă la îmbunătățirea și extinderea infractructurii prin reabilitarea termică a corpului de clădire existent și construirea unui nou corp.

Exit mobile version