Start-up-ul românesc LifeBox se extinde în Budapesta

LifeBox, liderul pieței de healthy food delivery din România, se extinde pentru prima dată în afara țării, compania activând începând din această lună și în Budapesta, Ungaria, sub brandul FrissBox.

Cei trei fondatori ai companiei, Radu Bălăceanu, Florin Scarlat și Lukasz Kuzniar, estimează o investiție de aprox. 300.000 euro în acest an pentru extinderea operațiunilor din Budapesta și anticipează că FrissBox va atinge o cifră de afaceri de 5 milioane de euro până la sfârșitul anului 2023.

FrissBox va beneficia de o echipă locală de delivery, pentru livrarea comenzilor la domiciliu. De altfel, în prezent se află în dezvoltare și un departament de Customer Care în Ungaria.

FrissBox pune la dispoziția clienților din Budapesta aceeași gamă de meniuri din portofoliul LifeBox, urmând ca, pe parcurs, acestea să fie adaptate conform specificului local, cu sprijinul a doi specialiști: Chef Dani Sass, o cunoscută personalitate maghiară în domeniul culinar, și Veronika Volher, membru în cadrul Institutului de Sănătate Publică din Ungaria, specializată în nutriție preventivă, sportivă și probleme de obezitate.

Exit mobile version