Renovarea Palatului Administrativ Cluj costă 6 milioane de euro

Instituția Prefectului Cluj a început demersuri pentru renovarea capitală a clădirii monument istoric din centrul municipiului.

Prefectul Szilard Tasnadi a declarat că aceasta se află într-o accentuată stare de degradare și că în prezent se caută soluții de finanțare pentru reabilitarea sa. ”Avem două variante: una prin Planul Național de Redresare și Reziliență – sunt promisiuni că proiectul de reabilitare va fi cuprins, și a doua, prin finanțare de la Compania Națională de Investiții.

Este vorba despre un proiect de 6 milioane de euro. Rămâne să vedem prin ce modalitate se va concretiza această finanțare de care județul Cluj are mare nevoie”, a declarat prefectul. Palatul Administrativ este o clădire monument istoric de categoria D construită în anul 1910, situată pe Bd. 21 Decembrie, conform Transilvania Reporter. În clădire a funcționat Camera de Comerț și Industrie în perioada 1910-1940.

De-a lungul anilor, aici au mai avut sedii, după 1947, Primăria, Comitetul Regional al Partidului Muncitoresc Român (până în 1965), apoi Comitetul Județean al Partidului Comunist Român (până în 1989). Aici a mai funcționat revista românească Societatea de Mâine, începând cu  1926. După 1990, clădirea a servit ca sediu al Consiliului Județean și al Prefecturii Cluj.

Exit mobile version