Sondaj despre sustenabilitatea mediului în Maramureș

Consiliul Județean Maramureș a fost inclus în cadrul unei consultări publice privind educația pentru sustenabilitatea mediului prezidată de Comisia Europeană.

În perioada 18 iunie – 24 septembrie, CE organizează o consultare publică în mediul online, care are ca țintă cunoașterea opiniilor și ideilor publicului cu privire la educația pentru sustenabilitatea mediului. Educația pentru sustenabilitatea mediului este considerată ca esențială în contextul îndeplinirii obiectivelor pactului ecologic european, al strategiei europene în domeniul biodiversității până în 2030 și al realizării spațiului european al educației.

Aceasta ajută cetățenii și comunitățile locale să își dezvolte cunoștințele, competențele și aptitudinile necesare pentru tranziția ecologică. În grupul țintă vizat să transmită opinii sunt incluși factori de decizie politică de nivel național, regional și local, organizații active în domeniul mediului, al educației, al acțiunilor pentru climă și al protecției consumatorilor, organizații de voluntariat active în domeniul mediului și al educației, cercetători și cadre universitare din domeniile precizate sau conexe, alături de educatori din toate sectoarele educației și formării.

Contribuția CJ Maramureș și a altor respondenți va fi utilizată de către CE pentru a pregăti o propunere (recomandare a Consiliului) care este programată pentru adoptare în toamnă. Propunerea este apoi transmisă statelor membre pentru dezbatere și adoptare de către miniștrii învățământului în cadrul Consiliului Uniunii Europene.

Exit mobile version