Expoziția Rivulus Dominarum, deodată cu festivalul castanelor

Categorii: Slider, Ultimele știri

Camera de Comerț și Industrie Maramureș (CCIM) a decis să modifice perioada de desfășurare a manifestării expoziționale din Baia Mare și să o reprogrameze pentru intervalul 24-26 septembrie, odată cu tradiționala sărbătoare a comunității băimărene.

CCIM a declanșat înscrierile pentru expoziția de bunuri de larg consum Rivulus Dominarum care va avea loc la Sala Polivalentă Lascăr Pană, în același timp cu Festivalul Castane. Derularea  ediției din acest an se va face cu respectarea măsurilor impuse de către autorități pentru prevenirea contaminării cu coronavirus şi asigurarea desfăşurării evenimentelor cu public în condiţii de siguranţă sanitară.

”Credem că în perioade de incertitudini, cum este și cea prin care trecem acum, sprjinirea mediului economic ca principal generator de avuție ar trebui să fie, mai mult ca oricând, obiectivul nostru general.

La nivel regional încercăm să ne aducem aportul la realizarea acestui obiectiv inclusiv prin organizarea ediției din acest an a expoziției. Ca și în anii anteriori, acest eveniment va oferi expozanților participanți oportunitatea de interacțiune directă cu potențiali clienți și parteneri”, a spus Florentin – Nicolae Tuș, președinte CCIM.

 

Exit mobile version