Experții Regiunii de Nord-Vest au inspectat trei orașe din Transilvania

O echipă a Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a efectuat în această lună o serie de întâlniri cu autoritățile din teritoriu.  

Experţii ADRNV, împreună cu directorul general, Marcel Boloș, s-au aflat într-o vizită de lucru la Beclean. S-au discutat şi analizat proiectele care se axează pe mobilitatea şi regenerarea urbană a oraşului, modernizarea infrastructurii educaţionale şi promovarea turismului în zonă. Acestea se vor finanţa prin intermediul Programului Operaţional Regional (POR) Nord-Vest 2021-2027.

La Bistrița, întâlnirea a vizat pregătirea portofoliului pentru viitoarea perioadă de programare. Primăria are proiecte de mobilitate și regenerare urbană, turism, eficientizare energetică a blocurilor de locuințe, a clădirilor de patrimoniu, a unor grădinițe sau reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale. Instituția implementează, prin POR 2014-2020, 30 de proiecte, de 80 de milioane de euro.

Consiliul Judeţean Bihor a găzduit o întâlnire dedicată Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria. Au au mai participat reprezentanţi ai celor patru consilii judeţene eligibile (Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş) şi reprezentanţi ai BRECO România. Programul de Cooperare Transfrontalieră Romania – Ungaria are un buget alocat din Fondul European de Dezvoltare Regională de 140 milioane de euro.

Exit mobile version