Bani europeni pentru proiecte de mobilitate, regenerare și infrastructură în Ardealul de Nord

Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a demarat un program de sprijin la nivelul regiunii pentru pregătirea de proiecte finanţate din perioada de programare 2021-2027 pe mai multe domenii.

Acestea sunt mobilitate urbană și regenerare urbană (pentru reşedințe de judeţ), infrastructura rutieră de interes judeţean, inclusiv variante ocolitoare sau drumuri de legătură, având finanţare prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020.

Obiectivele proiectului sunt reprezentate de pregătirea de proiecte mature pentru perioada de programare 2021-2027 la nivelul regiunii și asigurarea capacităţii la nivel regional de a pregăti documentaţii tehnico-economice în zonă pentru proiectele aferente perioadei de programare 2021-2027.

Rezultate aşteptate sunt 18 documentaţii elaborate la nivelul Regiunii Nord-Vest aferente proiectelor din portofoliul 2021-2027 pentru domeniile amintite. Valoarea programului este de 26 de milioane de lei, fonduri nerambursabile de 22 de milioane, dintre care 20 de milioane din Fondul European de Dezvoltare Regională şi 2 milioane din bugetul naţional.

Prin sprijinul acordat ADRNV programul își propune să contribuie la atingerea obiectivului specific al axei prioritare de îmbunătățire a capacității beneficiarilor de proiecte finanțate din fondurile europene structurale și de investiții, dar și de a pregăti și de a implementa proiecte mature. Regiunea Nord-Vest include județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.

Exit mobile version