Marile rețele de bricolaj se extind în Ardeal și Banat

24 de milioane de euro a investit Hornbach în primul său magazin din Cluj-Napoca

Hornbach, Dedeman și IKEA sunt cele trei mari lanțuri de magazine de tip do-it-yourself (DIY) cu unități finalizate sau programate în cele două regiuni ale României.

Trei orașe din aceste regiuni au fost consemnate într-o analiză a pieței de DIY, Home Improvement & Gardening, efectuată de Brico Retail, Aceste companii au bifat, anul trecut, deschideri noi de magazine, investiții în digitalizare, cu focus pe eCommerce și servicii de livrare cu acoperire mai mare.

Dedeman a deschis un magazin la Sfântu Gheorghe (Covasna), rețeaua sa națională ajungând la 57 de unități. Investițiile Dedeman în deschiderea a trei magazine, în 2021, au fost de 35 de milioane de euro.

Hornbach s-a extins în 2021 pe piața din România prin inaugurarea unității din Cluj-Napoca (Cluj), în urma unei investiții de 27 de milioane de euro. Noul magazin este amplasat pe 4,1 ha și are o suprafață de 23.000 mp. Cu această deschidere, investițiile Hornbach în țara noastră ajung la 202 milioane de euro.

IKEA a anunțat demararea lucrărilor de construire a noului său magazin de lângă Timișoara (Timiș), în comuna Dumbrăvița, prin care își propune să aducă mai aproape de oamenii din zona de vest a României. Va fi cel al treilea magazin al său din țară, după cele din București – Băneasa și T. Pallady.

Pe linia de comerț electronic, SomProduct Baia Mare (Maramureș), retailer online de mobilier și decorațiuni, a înregistrat o creștere de 40% în 2020, continuată cu creșteri de peste 100% în primele două luni ale anului trecut.

Exit mobile version