Se concretizează Ruta Culturală Carpatia în Maramureș

Experții din Maramureș vor să știe câți dintre vizitatorii județului sunt de fapt turiști | Foto: CDIMM

Fundația CDIMM Maramureș a organizat o întâlnire de lucru a grupului de experți al proiectului “Ruta Culturală Carpatica” (RCC). Organismul consultativ este format pentru a asigura implementarea proiectului de către partenerul român.

La întâlnire au participat Rada Pavel – Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale “Liviu Borlan” Maramureș, expert în turism; Timur Chiș – Muzeul Maramureșului Sighetu Marmației, muzeograf; Cristina Sancu – Asociația Ecologica, expert; Nicolae Dăscălescu – TechnoCAD, manager; Mihai Badea – Holisun, expert IT; Claudia Chiorean, agenția Mara Holiday, manager; Mariana Lupșe MEAT Baia Mare, reprezentant; Diana Iluț, Primăria Baia Mare, consultant; Oana Teremtuș, Muzeul Maramureșean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare; Adriana Danci, Consiliul Județean Maramureș.

Au fost prezenți trei experți ai Fundației CDIMM: Radu Big, coordonator de proiect în România, Angela Mureșan, expert în comunicare, Vlad Pascu, expert în proiect. Temele dezbătute au fost studiul sociologic, raportul statistic dintre vizitatori și turiști, evaluarea obiectivelor turistice culturale și istorice din zonă. Grupul de experți a formulat contribuții pentru actualizare cu scopul de a trece la selecția obiectivelor care urmează să fie incluse în RCC.

Proiectul RCC, cofinanțat de Uniunea Europeană, este implementat de Asociația Ivano-Frankivsk pentru Dezvoltare Economică în parteneriat cu CDIMM și Universitatea Tehnică Națională de Petrol și Gaze (Ucraina), ca parte a Programului de Cooperare Transfrontalieră a Instrumentului European de Vecinătate Ungaria – Slovacia – România – Ucraina 2014-2020.

Exit mobile version