Proiectele europene ale Zalăului: regenerare urbană, eficiență energetică, digitalizare

Experții ADRNV și administrația zălăuană s-au pus de acord asupra proiectelor finanțabile din fonduri ale UE | Foto: ADRNV

Fondurile europene vor reprezenta, în acest an, principala sursă de finanțare a proiectelor de dezvoltare a municipiului Zalău.

O delegație a Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a avut o întâlnire cu conducerea și direcțile tehnice și patrimoniu ale Primăriei Municipiului Zalău (PMZ). S-a discutat despre proiectele în curs de implementare ale municipalității, dar și despre viitoarele proiecte de dezvoltare pe care administrația locală le are în vedere și pentru care vrea să acceze fonduri europene.

Principalele domenii care au întrat în discuții în vederea elaborării de noi proiecte de dezvoltare sunt mobilitate urbană, spatii verzi, regenerare urbană, creșterea eficientei energetice pentru clădirile publice și rezidențiale, infrastructura școlară, digitalizare și dezvoltare economică.

“Sunt proiecte de dezvoltare importante pentru Zalău, în toate domeniile, de la mobilitate urbană la spații verzi și regenerare urbană, creșterea eficienței energetice pentru clădirile publice și rezidențiale, infrastructură școlară, digitalizare și dezvoltare economică. Fondurile europene sunt principala sursă de finanțare a proiectelor de dezvoltare a orașului, a transmis primarul Ionel Ciunt.

Exit mobile version