Selgros vrea să modernizeze primul magazin pe care l-a deschis în România: investiție de 6 milioane euro

Tags:

Selgros intenționează să investească în acest an în modernizarea și recompartimentarea magazinului din Brașov, primul pe care l-a deschis în țară în anul 2001.

Potrivit documentației tehnice depuse în vederea obținerii avizului de mediu, citat de bizbrasov.ro, pentru proiect ar urma să fie derulate lucrări ce vizează atât izolarea suplimentară a clădirii în vederea creșterii eficienței energetice, cât și reorganizarea zonelor cu produse alimentare și nealimentare, precum și reamplasarea rafturilor sau eficientizarea sistemelor și instalațiilor frigotehnice.

Investiția este estimată la aproape 6 milioane de euro, respectiv 29,4 milioane de lei și presupune și instalarea unor panouri fotovoltaice pe acoperișul clădirii pentru eficientizarea necesarului de energie electrică.

Selgros își propune ca proiectul de modernizarea a unității din Brașov să fie definitivat în luna octombrie a acestui an.

Magazinul este amplasat pe un teren de 52.012 mp și are o arie desfășurată de 19.489,15 mp, iar lucrările vor viza doar clădirea principală, care are peste 17.000 mp.

În prezent compania deţine 23 de magazine în România.

Exit mobile version