STK Properties a atras 3,5 milioane de lei de la acționari

Dezvoltatorul imobiliar STK Properties (STKP) Cluj a finalizat cu subscriere integrală un plasament privat de 1,5 milioane de acțiuni.

Dezvoltatorul imobiliar STK Properties (STKP) Cluj a finalizat cu subscriere integrală un plasament privat de 1,5 milioane de acțiuni.

Prețul de subscriere a acțiunilor a fost de 2,25 lei, valoarea nominală fiind de 1 leu. Plasamentul privat este parte a procesului de listare a STK Properties în cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare administrat de Bursa de Valori București (BVB). Acționarul majoritar este fondul de investiții STK Emergent (STKE). STKP este un vehicul investițional creat pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar în cartierul Bună Ziua din Cluj-Napoca.

Operațiunea majorării de capital social a fost aprobată de acționari în februarie. Plasamentul privat s-a derulat în perioada 21-31 martie 2022, iar BRK Financial Group a fost intermediarul finanţării şi listării companiei la BVB, conform ZF. Înaintea plasamentului privat, acţionarii STKP erau fondul închis de investiţii STKE (99,995%), STK Financial AFIA (0,005%).

Împreună cu Emergent Real Estate (ERE), deţinută de STKE, STK Properties deține un teren de 19.262 mp în Bună Ziua. STKP are 56,5% din proprietate (corpul A şi creşa), iar ERE, 43,5% din proiect (corpul B şi parcul). Finalizarea proiectului este preconizată în 2027.

Exit mobile version