Extinderea rețelelor de apă și canal la Cluj-Napoca va costa 14 milioane euro

70 de milioane de lei este investiția în lucrărilor de extindere a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiu.

70 de milioane de lei este investiția în lucrările de extindere a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiu.

„Lucrările de execuție din cadrul acestei investiții de apă-canalizare de mare amploare, realizate din fonduri europene, vizează 36 de străzi. Acestea vor debuta în cel mai scurt timp. Ordinul de începere a fost deja emis. În maximum 30 de zile constructorul va prelua toate amplasamentele și va întocmi graficul de execuție”, a spus președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

El a semnat autorizația de construire necesară demarării lucrărilor. Investiția este parte a megaproiectului european finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Acesta este derulat de Compania de Apă Someș, societate aflată sub autoritatea forului administrativ județean.

Vor fi 11 stații de pompare

Cu o durată de execuție de un an și jumătate, contractul vizează extinderea, pe 28 km, a rețelelor de distribuție a apei pe 20 de străzi din Cluj-Napoca. Investiția prevede inclusiv construirea a patru rezervoare pentru înmagazinarea apei potabile și a 11 stații de pompare.

În ceea ce privește extinderea rețelelor de canalizare, proiectul prevede montarea a 35 km de conducte, pe 27 de străzi. Proiectul presupune și amplasarea a 11 stații de pompare a apei uzate și a 28 de echipamente destinate măsurării debitelor de apă uzată și monitorizării parametrilor apei uzate.

Exit mobile version