Reabilitarea Castelul Banffy din Răscruci prinde contur. S-au montat instalațiile

Lucrările de reabilitare a Castelului Banffy, din localitatea clujeană Răscruci, au atins un stadiu de 40%.

Consiliul Județean (CJ) a analizat procesul de reabilitare a ansamblului-monument din comuna Bonțida. Cele mai avansate lucrări la clădire sunt de refacere a zidăriei și a instalației electrice a subsolului (91%). Acestea sunt urmate de montarea instalațiilor sanitare (exterior): 90%; restaurare a elementelor din lemn: 70%; înlocuire a bârnelor de lemn la pod: 65%.

În paralel, constructorul lucrează în ritm la refacerea picturii, a balustradei casei scării, a tencuielii exterioare, respectiv a celorlalte finisaje și reabilitări ale componentelor artistice principale: ornamentica, lemnul pictat, șemineul, sobele de teracotă, vitraliile, inscripțiile.

Corpul de clădire conex situat în fața castelului, cu acces din DN 1C, este finalizat 70%. La corpul de clădire care deservește castelul, situat în partea dreaptă a parcului, lucrările de termoizolare înregistrează un progres de peste 60%.

Constructorul trebuie să restaureze parcul cu lac

„Începute acum un an, lucrările de reabilitare a acestui obiectiv arhitectural de o importanță istorică și culturală deosebită pentru întreaga Transilvanie avansează în ritm susținut. Stadiul fizic general al lucrărilor de execuție înregistrează un procent ce se apropie de 40%.

Profitând de timpul favorabil, lucrările de amenajare exterioare își vor intensifica ritmul, astfel încât, chiar din vara anului viitor, acest castel să fie finalizat și redat, în cel mai scurt timp, circuitului turistic și cultural”, a spus Alin Tișe, președintele CJ

Până la finalizarea proiectului, constructorul va trebui să mai realizeze inclusiv restaurarea parcului aferent. Acesta cuprinde lacul de altădată, pavilionul de muzică, pontonul, două pasarele, porumbarul, fântâna ornamentală.

Exit mobile version