ARL va amenaja drumurile din noile zone rezidențiale ale Bistriței

Constructorul Antrepriza de Lucrări și Reparații (ARL) are la dispoziție o jumătate de an pentru a reabilita străzile din zona Dinu Lipatti din Bistrița.

În zonă s-a construit mult, iar autoritățile vor să amenajeze accesele

Constructorul Antrepriza de Lucrări și Reparații (ARL) are la dispoziție o jumătate de an pentru a reabilita străzile din zona Dinu Lipatti din Bistrița.

Obiectivul de investiții prevede amenajarea de străzi în zonele noi de locuințe din municipiul Bistrița, în zona str. Dinu Lipatti. Acesta vizează lucrări de drumuri și realizarea rețelei de canalizare pluvială.

Proiectul a intrat în faza de șantier. Carosabilul modernizat va avea o lungime de 895 m, suprafața trotuarelor va fi de 1.838 mp. Rețeaua de canalizare pluvială va avea 880 m.

Valoarea contractului este de 3,3 milioane de lei, cu taxa pe valoarea adăugată inclusă. Termenul de finalizare a lucrărilor de către ARL Cluj este de șase luni.

“Prioritar e racordul canalizării pluviale între străzile Dinu Lipatti și Simfoniei. Se începe asfaltarea cu stratul binder. În întreaga zonă s-a construit mult. Nevoia de modernizare a infrastructurii este mare. Urmează ca municipalitatea să continue intervențiile de reabilitare și pe străzile adiacente”, a rezumat primarul Ioan Turc.

Exit mobile version