“Autostrada Transilvania încă nu este recepționată de la Bechtel”

Deputatul Viorel Băltărețu atenționează asupra rosturilor de dilatare ale podului peste Autostrada Transilvania (A3) din zona Tureni.

Improvizațiile de pe A3 durează de peste un deceniu | Foto: Viorel Băltărețu

Deputatul Viorel Băltărețu atenționează asupra rosturilor de dilatare ale podului peste Autostrada Transilvania (A3) din zona Tureni.

“La începutul anului, sesizam autoritățile județene referitor la rosturile de dilatare ale podului de la Tureni. Ulterior, s-au executat lucrări provizorii. Recent, mi s-a scris că rosturile s-au deteriorat iar. Am sesizat Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj și îi mulțumesc pentru intervenția rapidă.

E important, totuși, să avem, cât mai repede, lucrări definitive, pentru că provizoratul cauzează alte probleme. M-am bucurat să aflu că DRDP lucrează la un inventar și o evaluare de costuri a lucrărilor restante încă de la deschiderea tronsonului Turda – Gilău (2009)”, susține parlamentarul clujean.

Circulăm pe ceva provizoriu de 13 ani

“Lucrarea nu are încă proces verbal de recepție, deci CNAIR nu a preluat-o de la Bechtel. Monitorizez procedura și, în momentul în care inventarul ajunge la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, voi insista pentru aprobarea bugetului și accelerarea procesului-verbal de recepție finală.

De foarte multă vreme, adică din 2009, circulăm pe ceva provizoriu acolo. Se încearcă anul acesta finalizarea lucrărilor. Sper să se și întâmple și să nu rămână din nou o dorință fără acțiune”, consideră Băltărețu.

Proiectul Autostrada Transilvania (Braşov – Borş), parte din A3, a început în 2004, în baza unui contract încheiat cu compania americană Bechtel, ce trebuia executat până în 2012. A3 a fost împărțită inițial de autoritățile române în două proiecte, București – Brașov și Brașov – Cluj-Napoca – Borș, pe 584 km.

Exit mobile version