Încasări record ale mall-urilor din România: 660 de milioane de euro în 2021

Categorii: Comerț, Ultimele știri

Proprietarii celor 76 de mall-uri funcționale în România anul trecut au încasat de la magazinele pe care le găzduiesc circa 660 de milioane de euro, cu 22,8% mai mult decât în anul anterior. Sunt cele mai mari încasări din istoria pieței moderne de retail și au fost realizate în al doilea an de pandemie. Doar proprietarii a 6 mall-uri au încasat mai puțini bani anul trecut, aratü datele publicate de profit.ro.

Potrivit sursei citate, încasările record sunt impulsionate anual de noile inaugurări, amintind că în a doua jumătate a anului 2020 au fost deschise patru noi centre comerciale: Shopping City Târgu Mureș, Dâmbovița Mall din Târgoviște, Sepsi Value Center din Sfântu Gheorghe și AFI Brașov, care au generat în primul lor an de funcționare afaceri de 28 milioane de euro.

În top 3 cele mai profitabile centre comerciale din România se află NEPI Rockcastle, cu încasări de peste 200 milioane euro în 2021, cele cinci mall-uri dezvoltate de antreprenorul ieșean Iulian Dascălu, cu venituri de 101 milioane de euro, și AFI Europe (cu mall-urile di nBucurești, Ploiești și Brașov), care au raportat afaceri cumulate de 56,3 milioane euro.

Exit mobile version