Urmează 11 weekend-uri de petreceri pe plaja de la Ghioroc – Arad

Peste 10 000 de arădeni au fost duminică la Ghioroc, la deschiderea Festivalului de Vară (Summer Fest). Evenimentul a devenit deja o tradiție în calendarul estival național. El este organizat de Primăria Ghioroc, Liga Studenților Universității ,,Aurel Vlaicu” și Consiliul Județean Arad.

Plaja Ghioroc – Litoralul Vestului

Duminică, deschiderea petrecerilor pe plajă a avut parte de o organizare spectaculoasă cu tunuri de spumă, zăpadă artificială și bătălie a culorilor care a umplut plaja Ghioroc de nuanțele aprinse ale verii.

Primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi Morodan, susține că la evenimentul de duminică au participat peste 10 000 de arădeni. Plaja a fost neîncăpătoare, iar în parcarea lărgită de pe ,,Litoralul Vestului” a fost un du-te-vino permanent de autoturisme.

,,Anul acesta am adus elemente noi de culoare pe plaja din Ghioroc, leandri, palmieri, am împrospătat nisipul fin de pe malul lacului. Am fost atenți și la extinderea zonei comerciale, ca ea să se încadreze în conceptul stațiunii de interes local Ghioroc. Avem deja foarte multe solicitări și pentru închirierea căsuțelor de agrement”, a declarat primarul Popi Morodan.

,,Litoralul Vestului este rezultatul muncii noastre. Stațiunea Ghioroc este un proiect al primăriei locale și al Consiliului Județean Arad. La cinci ani de la demararea proiectului avem, iată, în județul Arad un pol de atracție turistică unde mii de tineri vin în fiecare weekend să se simtă bine”, a precizat Iustin Cionca, președintele CJ Arad, prezent la evenimentul de duminică.

Reprezentanții Universității ,,Aurel Vlaicu” Arad au postat pe Facebook următorul mesaj: ,,Evenimentul de duminică a fost senzațional! Și este doar începutul unei veri incendiare. Vă așteptăm pe plajă!”.

Timp de 11 săptămâni urmează weekenduri cu muzică, petreceri pe plajă și o atmosferă de litoral pe malul lacului Ghioroc.

Exit mobile version