Au fost depuse șase oferte pentru tunelurile pentru urși din autostrada Lugoj – Deva

Șase ofertanți, grupuri de firme din România, Turcia și Grecia, au depus oferte pentru realizarea tronsonului cu tuneluri pentru urși din autostrada Lugoj Deva

Un număr de 6 oferte au fost depuse pentru Proiectarea și Execuția lucrărilor pentru Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj –Deva (secțiunile E și D), cu o lungime de 9,13 km. Urmează evaluarea acestora.

În cadrul acestui contract, câștigătorul va construi inclusiv 2,13 km de tunel forat compus din două galerii unidirecționale.Pentru proiectul cu o valoare maximă estimată de 2,593 miliarde lei (fără TVA) au depus oferte proiectanți și constructori din România, Grecia și Turcia.

Contractul este finanțat prin PNRR- prevede termene de maximum 11 luni pentru proiectare și de 34 de luni pentru execuție.

Vă reamintim că acest tronson a fost deja licitat, câștigat de o companie turcească, iar licitația anulată, după ce oferta a fost considerată neconformă tehnic. Mai precis, suma licitată de turci era mai mică și decât valoarea licitației lansate acum un an, fără a mai considera și creșterile la prețurile de materiale din acest moment.

Exit mobile version