Termen nou pentru Cinema Scala: 31 iulie. Inaugurare cu Văru Săndel și Seleși Jr

Cinematograful Scala va fi funcțional în Zalău din această vară, după trei ani de lucrări, cu numeroase amânări.

Inaugurarea cinematografului modernizat se tot amână | Foto: Visit Sălaj

Cinematograful Scala va fi funcțional în Zalău din această vară, după trei ani de lucrări, cu numeroase amânări. Inaugurarea se va face cu actori cunoscuți din Sălaj.

Primăria Zalău a anunțat că lucrările la Scala se vor finaliza în 31 iulie, după trei ani de muncă în incinta locației care a fost transformată într-un cinema modern cu planetariu și sală de proiecție 3D, conform Sălajul Liber. La marea deschidere sunt invitați actorii sălăjeni Sandu Pop (Văru Săndel) și Cosmin Seleși, dar și Alin Panc.

Lucrările de reabilitare au început în 2019. Noul cinematograf va avea o sală mare cu 247 de locuri, o sală mică 3D (40 de locuri) și un planetariu digital (25 de locuri, singurul din Vestul României).

Recepția lucrărilor, întârziată cu un an

Blocul de locuințe Scala, de deasupra obiectivului cultural, a fost inclus într-un proiect de creştere a eficienţei energetice de 1,8 milioane de lei, cu taxa pe valoarea adăugată. Acesta a fost finanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, bugetul de stat şi bugetul local. Principalele lucrări au constat în izolarea termică a faţadelor și tâmplăriei, închiderea balcoanelor, termo-hidroizolarea terasei.

Cinema Scala era programat pentru inaugurare în primăvară. Lucrările de modernizare, de 3,2 milioane de euro, trebuiau să fie terminate în vara lui 2021, însă termenul avansat este depășit cu un an. Antreprenorul desemnat a fost Trustul de Construcții și Instalații  Cluj. Inițial, sala de spectacole trebuia să aibă capacitatea de 500 de locuri, apoi s-a propus redimensionarea imobilului prin divizarea în cele trei spații.

Exit mobile version