Un drum județean refăcut devine centură pentru Dej

Administrația județeană a demarat, în regim de primă urgență, lucrările de refacere a DJ 172F, care asigură legătura cu județul Bistrița-Năsăud, prin Mica.

DJ 127F va reprezenta o variantă ocolitoare pentru municipiul Dej | Foto: CJ Cluj

Drumul județean care asigură legătura dintre Cluj și Bistrița-Năsăud prin comuna Mica va servi ca o variantă de ocolire pentru municipiul Dej.

Administrația județeană a demarat, în regim de primă urgență, lucrările de refacere a DJ 172F, care asigură legătura cu județul Bistrița-Năsăud. Este vizată asfaltarea unui sector de 10 km, de la km 12+950 la km 22+570. „Lucrările au demarat dinspre Bistrița-Năsăud înspre Dej.

Se preconizează ca acestea să dureze până la finalul lunii august. Sectorul de drum vizat reprezintă, în fapt, și o centură pentru Dej. Acesta va avea rolul de a decongestiona traficul, prin reducerea ambuteiajelor la traversarea podului peste Someș”, consideră Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

 

Banii vin de urgență de la guvern

În prealabil, în zonă au fost executate operațiuni de frezare a îmbrăcăminții asfaltice, de tratare a burdușirilor prin refacerea fundației din piatră spartă și balast, tăieri de acostamente.

În funcție de starea în care se află anumite tronsoane din drumul prin Mica, lucrările de asfaltare vor continua cu refacerea șanțurilor și a rigolelor, desfundarea podețelor, montarea de parapete metalice, precum și realizarea de marcaje rutiere.

Valoarea lucrărilor de refacere a infrastructurii rutiere aferente DJ 172F este de 6,3 milioane de lei. Banii sunt asigurați din fonduri guvernamentale pentru situații de urgență.

Exit mobile version