Universitatea de Vest Timișoara a accesat granturi europene în valoare de 30 de milioane de lei

Universitatea de Vest din Timișoara a contractat peste 30 de milioane de lei, din fondurile destinate apelului de proiecte ”Granturi pentru digitalizarea universităților” prin intermediul inițiaivei „Comunitate digitală pentru generații emergente”. Nu mai puțin de 38 de laboratoare vor fi create sau dotate cu tehnologie de ultimă generație, instrumente hardware, software și echipamente de top puse în slujba generațiilor emergente.

Tehnologiile emergente înalt specializate sunt bine reprezentate în laboratoarele pe care UVT le va realiza. Dintre acestea, putem menționa tehnologii legate de sănătate, sport și bunăstare, realitate imersivă și augmentată, robotică și robotică software, procesare de date satelitare, biomonitorizare dar și securitate cibernetică și protecția datelor.

O paletă largă de investiții strategice care vor fi realizate din suma obținută prin această va permite dotarea unor laboratoare existente cu instrumente și tehnologii menite să completeze și să formeze experiența viitorilor profesioniști pregătiți de universitate. Sunt acoperite practic toate facultățile din cadrul UVT, de aceste investiții beneficiind și laboratoarele deja consacrate, precum cele de științe economice, mediu, incluziune socială, marketing, multimedia, geomorfologie, istorie și arheologie, sisteme informatice geografice și teledetecție, fizică medicală, etc.

Exit mobile version