Laborator al viitorului, lansat de Tenaris în Sălaj

Laboratorul The Space of the Future se bazează pe experimente și investigare | Foto: Tenaris

Producătorul de țevi din municipiul Zalău a finanțat un proiect de creare a unei structuri educative.

“Participăm cu STEM-tuziasm la lansarea laboratorului ”The Space of the Future” în cadrul Grădiniței cu program prelungit nr. 1 din Zalău. Ca parte din programul “Școală după școală – bune practici pentru comunitate”, desfășurat și finanțat de TenarisSilcotub, grădinița are parte de un curriculum “STEM – Nevoile plantelor și animalelor”, gândit și adaptat pentru copii.

Cadrele didactice au fost instruite în ceea ce privește experimentele din curriculum, elementele de disciplină pozitivă și de învățare bazate pe investigare, pentru ca experiența celor mici să fie utilă și practică. La TenarisSilcotub susținem mereu implicarea în comunitate și de aceea ne bucurăm că am putut contribui la dotarea acestui laborator”, a motivat conducerea companiei.

“Prelungire” a Școlii de Vară

În sezonul cald, producătorul a inițiat prima sesiune a Școlii de Vară. Proiectul finanțat de TenarisSilcotub a fost implementat în parteneriat cu Fundația Noi Orizonturi. 112 elevi de școală primară au descoperit prin experimente concrete lucruri despre lumea care ne înconjoară.

Grupele Școlii de Vară au fost coordonate de o echipă de 15 lideri din învățământul primar, cu experiență în învățarea prin experimentare și STEM.

TenarisSilcotub este cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici, utilizate în industriile energiei, mecanică și auto. În România, grupul Tenaris are unități de producție la Zalău, Călărași, Câmpina, cu 1.700 de angajați.

Exit mobile version