Cum va arăta primul parc amenajat de Untold

Parcul tematic de Crăciun va avea loc în Parcul Drumul Taberei din București, în perioada 25 noiembrie - 27 decembrie.

Grupul care organizează festivalurile Untold Cluj și Neverland Constanța a prezentat simulări cu amenajarea în premieră din București.

Parcul tematic de Crăciun va avea loc în Parcul Drumul Taberei din București, în perioada 25 noiembrie – 27 decembrie. “Timp de o lună, ne vom putea bucura de o experiență unică creată special de organizatorii festivalurilor Untold și  Neversea.

O experiență ce va oferi mixul perfect dintre magia de festival și spiritul sărbătorilor de iarnă. Pe lângă activitățile tradiționale de Crăciun, organizatorii pregătesc workshop-uri și ateliere pentru copii și adulți, spectacole de lumini, activități și experiențe magice care vor întreține spiritul sărbătorilor, în premieră, în București”, susțin organizatorii.

„Universul Untold se extinde cu o experiență dedicată sărbătorilor de iarnă. Pentru prima dată, timp de o lună, magia Untold își va face simțită prezența în București. Conceptul spațiului, amenajarea și activitățile gândite vor transforma zona într-un loc ideal pentru întreaga familie.

Parcul tematic de Crăciun va atrage fără îndoială vizitatori din toata țara și va deveni principala atracție pentru locuitorii capitalei. Bucureștiul merită un proiect gândit după expertiza noastră, la standarde înalte, așa cum am demonstrat că putem realiza în tot ceea ce am făcut până acum”, a spus Edy Chereji, cofondator al Untold.

Proiectul este organizat de grupul Untold Universe, în colaborare cu Primăria Sectorului 6, fiind finanțat integral din fonduri private. Târgul de Crăciun va activa în baza unui contract de închiriere de spațiu. Accesul publicului este gratuit.

Exit mobile version