Șimleu Silvaniei trece la transportul electric

Orașul din județul Sălaj va beneficia de primele autobuze electrice, pe fonduri europene, mobilitatea fiind un atu pentru atragerea de investitori, conform administrației locale.

Orașul din județul Sălaj va beneficia de primele autobuze electrice, pe fonduri europene, mobilitatea fiind un atu pentru atragerea de investitori, conform administrației locale.

“Trei autobuze noi-nouțe vor ajunge în perioada care vine pentru transportul șimleuanilor, cu finanțare europeană 100%. Este o premieră pentru noi și în felul acesta deschidem orașul pentru toți cei care trăiesc aici.

E unul dintre obiectivele pe care mi le-am propus și care devine realitate. Vom călători în siguranță și în condiții moderne”, a declarat primarul Cristian Lazăr.

“E vorba de transport public pentru toată lumea, în oraș și în localitățile aparținătoare. Desigur, va putea fi folosit și de către școlari, însă transportul școlar pomenit este separat.

Sunt optimist că vom ieși cu o veste bună și pe subiectul pistelor de biciclete. Vrem să avem o conectivitate cât mai bună atât intern, cu localitățile aparținătoare, cât și cu unitățile administrativ teritoriale cu care ne învecinăm.

Ne dorim să venim atât în sprijinul cetățenilor, cât și în întâmpinarea unor potențiali investitori. Mobilitatea angajaților contează în luarea unor decizii ale operatorilor de a investi”, a comentat edilul.

Exit mobile version