Șimleul își cumpără autobuze electrice de 1,7 milioane euro

Attila Cseke, ministrul dezvoltării, a semnat 25 de noi contracte finanțate prin componenta 10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Localitatea din Sălaj se află în topul finanțărilor primite din această tranșă de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), alături de altele din județele Brașov și Hunedoara.

Attila Cseke, ministrul dezvoltării, a semnat 25 de noi contracte finanțate prin componenta 10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Contractele încheiate între autorități publice locale și MDLPA vizează achiziționarea de mijloace de transport nepoluante și stații de încărcare, iar valoarea totală a acestora este de 125 de milioane de lei.

Aceste proiecte se alătură celorlalte 15 contracte de finanțare semnate, până în prezent, prin componenta 10, FL – PNRR.

Contracte de finanțare semnate pentru Transilvania

Atu în fața investitorilor

Administrația din Șimleu Silvaniei va aduce în oraș primele autobuze electrice, pe fonduri europene. “Trei autobuze noi-nouțe vor ajunge în perioada care vine pentru transportul șimleuanilor, cu finanțare europeană 100%. Este o premieră pentru noi și în felul acesta deschidem orașul pentru toți cei care trăiesc aici.

E unul dintre obiectivele pe care mi le-am propus și care devine realitate. Vom călători în siguranță și în condiții moderne. Vrem să avem o conectivitate cât mai bună atât intern, cu localitățile aparținătoare, cât și cu unitățile administrativ teritoriale cu care ne învecinăm.

Ne dorim să venim atât în sprijinul cetățenilor, cât și în întâmpinarea unor potențiali investitori. Mobilitatea angajaților contează în luarea unor decizii ale operatorilor de a investi”, a declarat primarul Cristian Lazăr.

Exit mobile version