Tinerii antreprenorii francofoni se vor forma la Cluj

Suntem onorați să anunțăm inaugurarea primului centru de formare, integrare profesională și sprijin pentru tinerii antreprenori din România, Centre d'Employabilité Francophone (CEF) în cadrul universității noastre.

La ceremonia de inaugurare au participat atât antreprenori în devenire, cât și consacrați | Foto: USAMV

Un centru de antreprenoriat pentru studenții francofoni a fost inaugurat de către Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV).

“Suntem onorați să anunțăm inaugurarea primului centru de formare, integrare profesională și sprijin pentru tinerii antreprenori din România, Centre d’Employabilité Francophone (CEF) în cadrul universității noastre.

Creat cu sprijinul și în parteneriat cu Agence Universitaire de la Francophonie în Europa centrală și orientală, CEF se adresează tuturor studenților francofoni care doresc să beneficieze de un spațiu foarte bine dotat din punct de vedere tehnologic pentru stimularea creativității și a sinergiei”, a precizat conducerea USAMV.

Degustare de vinuri franțuzești

CEF își propune să îi însoțească pe studenții francofoni în eforturile lor de a deveni tineri antreprenori, să îi sprijine cu sfaturi, informații utile pentru o mai bună orientare profesională și să îi îndrume în ceea ce privește angajarea, perfecționarea competențelor transversale și certificările profesionale pentru o inserție mai rapidă pe piața muncii.

La ceremonia de inaugurare au participat reprezentanți ai Agenției Universitare a Francofoniei în Europa Centrală și Orientală, cadre didactice, cercetători și studenți ai USAMV, membri ai comunității de afaceri francofone din Transilvania. Seara s-a încheiat cu o degustare de vinuri “à la française”.

Exit mobile version