BT Mic a finanțat 1.000 de afaceri prin InvestEU

Tags: , ,
BT Mic a finanțat peste 1.000 de afaceri mici în decurs de patru luni, prin programul InvestEU, intermediat de Fondul European de Investiții (FEI).

Divizia specializată a grupului financiar Banca Transilvania (BT) Cluj a reușit performanța în doar patru luni de la anunțarea programului în România.

BT Mic a finanțat peste 1.000 de afaceri mici în decurs de patru luni, prin programul InvestEU, intermediat de Fondul European de Investiții (FEI).

Pentru antreprenorii aflați la început de drum, parteneriatul înseamnă oportunități de finanțare cu garanție europeană. BT Mic este prima instituție din România care a semnat o nouă colaborare cu FEI în cadrul InvestEU.

“Ne bucurăm că am ajuns într-un timp atât de scurt la mai bine de 1.000 de antreprenori. Continuăm în aceeași direcție pentru a facilita accesul la finanțare pentru cât mai multe afaceri care sunt la început de drum”, a declarat Cristina Sindile (foto), CEO BT Mic.

Primele finanțări din cadrul InvestEU

Sursa: BT Mic

Parteneriatul cu FEI facilitează acordarea de credite pentru 7.500 de afaceri mici, de 100 de milioane de euro. BT Mic se adresează companiilor cu afaceri anuale de până la 1 milion de lei din toate domeniile de activitate.

BT Mic facilitează accesul la finanțare: 70% din clienți au luat primul credit de business prin intermediul său. Până în prezent, compania a sprijinit 23.000 de afaceri mici să crească.

Exit mobile version