Începe ,,Luna curățeniei în județul Bihor”

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a susținut joi, 27 aprilie, o conferință de presă în care a anunțat lansarea celei de-a treia ediții a campaniei „Luna curățeniei în județul Bihor”, care va avea loc în luna mai.

La conferința de presă au participat și inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Horea Abrudan, și Șerban Sere, managerul CSM CSU Oradea, parteneri în acest proiect.

„Luna curățeniei” este un proiect al întregii comunități, care se bucură de sprijinul partenerilor ADI Ecolect Group, ISJ Bihor, Universitatea din Oradea, cultele religioase, Clubul Sportiv Municipal Oradea, Direcția Silvică, ONG-uri de profil, mediul de afaceri local și presa.

Competiții

La fel ca în anii precedenți, în luna mai vor fi organizate două competiții: „Campionatul bihorean al curățeniei”, care se adresează primăriilor din județ, și „EcoProvocarea”, o competiție pentru elevii din județul Bihor.

Înscrierea în concursul „Campionatul bihorean al curățeniei” se va desfășura în perioada 29 aprilie – 10 mai 2023. Concursul are un fond de premiere de 1.080.000 lei. Vor fi acordate trei premii în fiecare zonă de operare, respectiv Locul I – 100.000 lei, locul II – 50.000 lei și locul III – 30.000 lei. 10% din fiecare premiu este destinat fondului de premiere al elevilor care fac parte din EcoCluburile Bihor.

„În acest an, la Campionatul bihorean al curățeniei vor conta doar deșeurile reciclabile, respectiv hârtie/carton, plastic/doze și sticlă. 60% din punctaj va reprezenta cantitatea de deșeuri din aceste categorii împărțită la numărul de locuitori, iar 40% va fi dat de procentul de creștere a gradului de colectare separată a deșeurilor în lunile martie, aprilie și mai, prin raportare la media anului trecut”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Concursul „EcoProvocarea” se desfășoară în perioada 1 mai – 15 iunie 2023 și se adresează elevilor înscriși în clasele I – XII în școlile din toate unitățile administrativ- teritoriale din județul Bihor, inclusiv Municipiul Oradea.

Elevii care sunt înscriși într-un EcoClub și fac parte din ștafeta câștigătoare vor participa gratuit la un meci al echipei de baschet CSM Oradea, alături de unul dintre părinți.

Elevii care sunt înscriși într-un EcoClub participă la concursul sportiv – de ștafetă, participă la cel puțin o acțiune de igienizare și convinge cel puțin 3 adulți să își instaleze aplicația „Bihor Curat” vor intra într-o tragere la sorți prin care vor putea câștiga 140 de premii în valoare de 500 lei fiecare, câte 20 în fiecare zonă de operare. În plus, asociația Pro Timer, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Ecolect și Direcția Silvică, va organiza tabere ecologice în cantoanele silvice din județul Bihor.

Zone

Cele șase zone sunt împărțite astfel (a se vedea și Anexa 1 – Hartă împărțire zone):

Operator de salubrizare: RER VEST S.A.

 

 

Exit mobile version