Întreprinzătorii din Maramureș și-au propus să fie solidari

Asociația Întreprinzătorilor Maramureș (AIM) a organizat Adunarea Generală Ordinară în care s-au discutat teme de interes atât pentru asociație și firmele din cadrul ei, cât și în ce privește comunitatea băimăreană.

Antreprenorii maramureșeni au planificat inițiativele viitoare ale organizației | Foto: AIM

Strategia organizației antreprenorilor din acest județ este de a promova dezvoltarea sustenabilă a afacerilor locale.

Asociația Întreprinzătorilor Maramureș (AIM) a organizat Adunarea Generală Ordinară în care s-au discutat teme de interes atât pentru asociație și firmele din cadrul ei, cât și în ceea ce privește comunitatea băimăreană.

Unul dintre aspectele centrale ale Adunării Generale a fost dezbaterea și planificarea inițiativelor viitoare ale asociației. Membrii au avut ocazia de a-și exprima ideile și preocupările lor, precum și de a propune proiecte și acțiuni care să sprijine creșterea economică și dezvoltarea sustenabilă a afacerilor locale.

La finalul Adunării Generale, conducerea AIM a subliniat importanța colaborării și a solidarității în comunitatea de afaceri. De asemenea, membrii AIM au putut socializa și aprofunda relațiile profesionale și personale. 31 de companii și-au unit forțele pentru a pune bazele organizației, în 2018, apoi AIM a ajuns la 60 de companii membre, în 2022.

Obiectivele sale prioritare sunt asigurarea cantitativă și calitativă a resurselor umane necesare activităților economice, creșterea competitivității capitalului românesc în raport cu cel străin, extinderea climatului de concurență loială. AIM se bazează pe crearea de parteneriate.

Exit mobile version