Drumul Apusenilor, aproape finalizat

Lucrările de modernizare a drumurilor județene Beiuș –Budureasa – Stâna de Vale – Coada Lacului au ajuns la un stadiu fizic de 95%.

Între Beiuș și Budureasa stratul de uzură a fost turnat, iar în prezent se lucrează la așternerea stratului de astfalt final între Budureasa și Stâna de Vale, pe o porțiune de 7 km. Aici traficul rutier se desfășoară alternativ, pe o bandă.

În ceea ce privește porțiunea de 16 km dintre Stâna de Vale și Coada Lacului, stratul de uzură a fost turnat pe o porțiune de 9 km, iar la restul distanței se lucrează în aceste zile. Pe această porțiune de drum, traficul rutier nu este permis.

„Ne propunem ca în a doua jumătate a lunii iulie să trasăm marcajele, să montăm parapeții de protecție și semnalizările. La începutul lunii august se va face recepția finală a lucrărilor”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Traseu

Tronsonul aflat în lucru, în lungime de 43 kilometri, face parte din proiectul „Traseul Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni”. Acesta cuprinde DJ 764 (Beiuș – Budureasa – Stâna de Vale ) și DJ 108J (Stâna de Vale – Coada Lacului). Parte din proiectul Drumul Apusenilor este și un sector de 13 kilometri, pe DJ 108K, între localitatea Remeți și limita dintre județele Bihor și Cluj (Valea Drăganuului). Lucrările pe acest tronson au fost finalizate în luna august 2021.

Executantul lucrării este o asociere de firme, liderul asocierii fiind S.C. Drumuri Orășenești S.A..Valoarea totală a proiectului este de 146,4  milioane de lei, TVA inclus, și este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

 

 

Exit mobile version