Mamografii gratuite la Oradea

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca împreună cu partenerul său Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a lansat proiectul „Fii responsabilă de sănătatea ta – programe regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân – etapa IIʺ.

Proiectul, în valoare de 38.255.781,03 lei, este cofinanțat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și se derulează pe o perioadă de 42 luni cu începere din 28 iulie 2020 și până la 31.12.2023.

Obiectivul său general vizează creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate și de servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce pentru cancerul de sân.

Grupul țintă

Acesta este primul proiect de screening populațional organizat al cărui obiectiv este acela de a crește capacitatea instituțională a unei rețele de screening pentru cancerul de sân la nivel regional și se adresează unui grup țintă constituit din 40.000 de femei, cu vârsta cuprinsă între 50-69 de ani, cu domiciliul în regiunile de dezvoltare Nord-Vest și Vest.

În regiunea Nord Vest, respectiv județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, vor fi testate un număr de 27.000 de femei cuprinse în grupul țintă.

În perioada 31.07.2023 – 04.08.2023, în localitatea Oradea, Județul Bihor, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca, cu sprijinul autorităților locale, va derula o campanie de testare mamografică pentru toate femeile cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 ani care au domiciliul/viza de flotant în zona de Nord Vest a țării, respectiv județele Cluj, Maramureș, Bihor, Bistrița Năsăud, Sălaj și Satu Mare. Activitatea de testare se va derula în perioada precizată, de luni până vineri între orele 08:00-19:00, iar unitatea mobilă de mamografie va fi amplasată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, din Calea Clujului nr. 50. Programările se vor putea face la numărul de telefon 0758.621.395, de luni până vineri în intervalul 08:00 – 17:00.

Exit mobile version