Olandezii de la Tempting Brands Internaţional şi Route 66 din Braşov se extind la turism

Categorii: Investiții, Județe, Turism

Sursa foto: Braşov Metropolitan

Olandezii de la Tempting Brands Internaţional, Route 66 şi General Magic Technology îşi extind activităţile economice spre turism. Prin intermediul  Tempting Brands International, deţinătorii acestor companii au adresat o solicitare Primăriei Braşov în vederea pentru reabilitarea clădirii în care a funcţionat o vreme staţia de poştalioane de pe strada Șirul Livezii din Braşov. Clădirea a aparţinut industriaşului braşovean Martin Copony.

Investitorii olandezi care au achiziţionat în 2010 Casa Copony au intenţionat demolarea clădirii, dar Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CMZI) Braşov nu a avizat această solicitare.

„Construcţia cu valoare istorică, parte componentă a Ansamblului urban Braşovul Vechi este în fapt fosta staţie de poştalioane. Ulterior a devenit casa industriaşului Copony. Comisia solicită întocmirea unui studiu istorico-arhitectural. Comisia poate accepta o documentaţie de punere în siguranţă prin popiri ale elementelor degradate, sprijiniri, eşafodaje, etc.) şi reparaţii. Expertiza nu respectă prevederile normelor în vigoare”, anunța anul trecut CMZI, potrivit BizBraşov.

Olandezii de la Tempting Brands Internaţional transformă Casa Copony în ansamblu hotelier

Primăria Braşov a eliberat recent, la solicitarea Tempting Brands Internaţional, certificatul de urbanism necesar demarării lucrărilor de reabilitare li amenajare a clădirii istorie din centrul municipiului Braşov.

Familia Copony, cu vechi rădăcini în istoria Braşovului, era deţinătoarea, încă din anul 1871, a unei mici fabrici în Schei, situată pe strada Prundului  şi a uneia de parchet, aflată pe strada Hărmanului şi care a fost bombardată în 1944. Aici existau în dotare maşini cu aburi. O a treia fabrică,alături de terenuri era în proprietatea familiei în judeţul Covasna.
La Braşov, Martin Copony deţinea în centru două case. Alături de cea cumpărată de olandezii de la Tempting Brands Internaţional, aflată pe strada Şirul Livezii, familia mai avea una pe strada Mureşenilor.

 

 

Exit mobile version