Bonas invadează hipermarketurile. Vânzările în marile magazine s-au dublat

Producătorul de lactate Bonas a înregistrat o urcare de 42% a vânzărilor în primul semestru al anului, datorată exclusiv volumelor. Avea creșteri pe toate segmentele: hipermarketuri (+99%), terți (+49%), magazine proprii (+39%).

Prin intrarea în 70 de unități Kaufland, afacerea de familie începută în satul clujean Dezmir a cunoscut un reviriment al vânzărilor.

Producătorul de lactate Bonas a înregistrat o urcare de 42% a vânzărilor în primul semestru al anului, datorată exclusiv volumelor. Avea creșteri pe toate segmentele: hipermarketuri (+99%), terți (+49%), magazine proprii (+39%).

Veniturile au crescut cu 35%, până la 15,1 milioane lei, cheltuielile cu 29%, până la 14,5 milioane, rezultând un profit net de 0,5 milioane, față de 831 lei în aceeași perioadă din 2022, potrivit raportului trimis Bursei de Valori București. Administratorul Bonas, Vasile Naș, a formulat o scrisoare către acționarii societății.

Mesajul fondatorului către acționari

“În urmă cu un an, vă mărturiseam că rezultatele noastre au fost mult sub ceea ce ne-am propus și avem puterea să recunoaștem că nu mai suntem pe drumul cel bun, de aceea sunt necesare schimbări pe toate planurile.

A fost un mesaj atât de atipic pentru piața de capital, unde companiile rar recunosc că rezultatele slabe sunt și din vina lor, încât unele persoane au catalogat-o ca fiind o eroare de comunicare. În acest raport vom merge chiar mai departe și vom analiza câte din promisiunile de atunci s-au materializat.

În iulie, acționarii au votat un nou Consiliu de Administrație (CA), exprimându-și acordul pentru direcția în care se îndreaptă Bonas. Sorin și Mihai Naș nu mai fac parte din actualul CA. Noii membri sunt Mihaela Humelnicu, fost director financiar la Praktiker, Avon, Biofarm, și Cozmin Petreanu, care aduce în Bonas experiența de o viață din industria laptelui. Ceilalți trei membri, Vasile Naș, Marius Alexe și Horea Brad, se regăsesc și în noua variantă a CA.

Odată cu noile ambalaje, ne putem ocupa și de marketing și am externalizat acest departament. Corporațiile investesc anual milioane de euro pentru a-și construi povești de brand și pentru a spune că sunt ca Bonas, o companie autentică din România, cu o lungă istorie de fabrică de produse tradiționale, “ca pe vremuri”, făcute doar din lapte românesc și fără adaosuri.

În curând, Bonas o să își spună pentru prima dată povestea. În ultimul an a avut o perioadă de tranziție, în care ne-am propus atragerea de oameni de valoare și să readucem compania pe profit. Acum, reușind acest lucru, împreună cu ei putem face o strategie mult mai îndrăzneață, pe 3-5 ani.

De ce au fost necesare atât de multe schimbări? Modelul de business după care a funcționat Bonas până la listare își atinsese limitele și compania nu mai reușea să mai crească, inclusiv în condiții economice favorabile. Fără a subestima meritele celor care au dus mai departe Bonas timp de 32 de ani, compania devenise de reticentă la schimbări și rămăsese în urma concurenței, având destule minusuri.

Cele mai vizibile erau lipsa departamentului de vânzări sau a unui marketing adecvat, atât de necesare în comerțul modern. Multiplele tulburențe generate de pandemie au scos la iveala anumite probleme interne, într-o companie care nu era obișnuită să iasă din zona de confort și care nu putea scala pe structura existentă, cea de afacere de familie.

Pentru a aduce compania la nivelul promis la momentul listării pe BVB, se impuneau schimbări imediate, pentru că timpul nu mai avea răbdare cu oamenii, având în vedere profitabilitatea în scădere și probabilitatea din ce în ce mai mare a unei crize economice. Schimbările au presupus schimbări de oameni, posturi, dar și de mentalități.

Rezultatele au început să se vadă: în 2022 compania a avut o cifră de afaceri de 20 milioane lei, în 2023 ar trebui să aibă venituri totale de cel puțin 26 milioane. Deși încercăm sa compensăm scăderile de pe timpul verii prin vânzarea de înghețată, trimestrul 3 o să fie cel mai slab din 2023. Estimăm, totuși, că o să fie profitabil, iar cifrele își vor reveni în T4, de departe cel mai bun în fiecare an.

Suntem convinși că ne vom îndeplini bugetul de venituri și cheltuieli (BVC) pe 2023. Am lucrat mult pentru a avea o bună predictibilitate în interiorul companiei, încercăm să anticipăm și mișcările din afara sa. Însă este posibil să avem schimbări legislative în fața cărora încă suntem foarte vulnerabili și care ne pot afecta cifrele și planurile.

Fără a sacrifica investițiile, în primele șase luni avem un profit net de 0,5 milioane lei, având perspective de a încheia anul cu unul considerabil mai mare decât cel prevăzut în BVC. Acest lucru ne confirmă faptul că am luat deciziile potrivite și că suntem iarăși pe drumul cel bun. Mai sunt multe de făcut, dar când aceste lucruri vor fi făcute, vor deveni noi oportunități de creștere”.

Principalele declarații din raport:

Exit mobile version