Gustul produselor tradiționale locale bihorene, în rulote prin județul Bihor

Agenția de Dezvoltare Durabilă (ADD) a Județului Bihor, din subordinea Consiliului Județean Bihor, îi invită pe bihoreni la o serie de evenimente de tip road shows, cu Food truck-urile DEBIHOR.

ADD Bihor a achiziționat patru rulote din fonduri europene. Rulota „Băuturi de Bihor” va oferi băuturi alcoolice și non-alcoolice de la producătorii autohtoni. Rulota „Aluat de Bihor” este specializată pe produse de patiserie și brutărie, gătite pe loc sau comercializate de producătorii locali, iar cele două rulote „Tradiționale de Bihor” oferă produse alimentare semi-procesate, procesate ambalate sau neambalate de la producători autohtoni.

Program

Evenimentele vor avea loc în perioada 17 octombrie – 6 noiembrie 2023, în intervalul orar 08.30 – 18.30, în cinci orașe din județ: Ștei – 17 octombrie, Beiuș – 19 octombrie, Aleșd – 26 octombrie, Marghita – 3 Noiembrie și Oradea – 6 Noiembrie. În funcție de condițiile meteorologice, locația exactă va fi furnizată pe website-ul asociației ADD BIHOR https://www.addjbh.ro și pe website-ul brandului www.debihor.com.

Producătorii bihoreni au posibilitatea de a cunoaște în detaliu rulotele, de a le testa atractivitatea la public și de a le utiliza pentru desfacerea și promovarea produselor. Informațiile și detaliile necesare înscrierii și participării la cele 5 road shows sunt furnizate pe website-ul asociației ADD BIHOR https://www.addjbh.ro/ și pe website-ul brandului www.debihor.com,  la sediul asociației: Str. Aurel Lazăr, nr.13, Oradea, Bihor sau prin e-mail: contact@addjbh.ro și contact@debihor.com.

Evenimentele fac parte din proiectul finanțat cu fonduri europene din Programul Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria 2014-2020, denumit „Îmbunătățirea ocupării forței de muncă în judetul Bihor, Oradea și in Hajduboszormeny prin dezvoltarea infrastructurilor cu potential local”, cod eMS ROHU-421.

 

 

 

 

Exit mobile version