RE/MAX a intrat în parteneriat cu KIWI Finance

Categorii: Județe, Real Estate

Rețeaua de agenții imobiliare și-a propus să fluidizeze tranzacțiile imobiliare și să adăuge plusvaloare serviciilor de consultanță oferite.

În acest scop, RE/MAX România Cluj a încheiat un parteneriat cu KIWI Finance, lider național în brokeraj de credite. „Cumpărătorii au devenit tot mai sofisticați și caută soluții cât mai simple în procesul lor de achiziție a imobilelor căutate. Pe lângă nevoia de a defini cât mai eficient criteriile de căutare a imobilului, la care se adaugă identificarea, filtrarea, vizionarea, evaluarea juridică, ofertarea și negocierea pentru achiziție, mai au o nevoie foarte importantă, respectiv stabilirea unei soluții pentru finanțarea achiziției.

Am identificat oportunitatea de a construi un parteneriat cu liderul național în brokerajul de credite, astfel încât să ușurăm procesul tranzacțional în beneficiul clientului final”, a declarat Răzvan Cuc, președinte RE/MAX România.

„În parcursul de maturizare a pieței imobiliare cel mai important pilon este creditarea ipotecară, care poate accelera sau frâna cererea solvabilă și efervescența imobiliară în momente diferite de timp.

Cu cât piața imobiliară se dezvoltă și se maturizează, cu atât cresc atât complexitatea soluțiilor de finanțare, cât și așteptările și căutările clienților pentru servicii calificate, angajante și de încredere. Parteneriatul a venit absolut firesc pentru formarea pieței în următorul ciclu economic de dezvoltare imobiliară” a declarat Anca Bidian, CEO al KIWI Finance.

Prin colaborarea între consultantul în real-estate și brokerul care rezolvă aspectul finanțării, acest parteneriat aduce în piață o soluție de facilitare a procesului achiziției imobiliare de către clienții persoane fizice. În vederea optimizării fluxului de colaborare și o viteză rapidă de răspuns în relația cu banca finanțatoare, cele două companii au în vedere integrarea celor două sisteme tehnologice proprii.

În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu 60 de francize și 700 de membri. KIWI Finance a intermediat credite de 2,6 miliarde de euro, fiind prezentă în 35 de orașe ale României, cu o rețea de peste 250 de brokeri. Din 2020 KIWI Finance face parte din OLX Group.

Exit mobile version