Transferoviar Călători, conectată la Ghișeul Unic ARF

După integrarea platformei Astra Trans Carpatic la Ghișeul Unic ARF, sistemul de vânzare integrat de bilete de tren mai cuprinde operatorii Transferoviar Călători Cluj (TCC) și CFR Călători București.

Digitalizarea își face tot mai mult simțită prezența în sistemul feroviar românesc | Foto: ARF

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a înglobat până în prezent trei operatori la soluția sa informatică.

După integrarea platformei Astra Trans Carpatic la Ghișeul Unic ARF, sistemul de vânzare integrat de bilete de tren mai cuprinde operatorii Transferoviar Călători Cluj (TCC) și CFR Călători București. Prin aceeași interfață (Infofer.ro) se pot achiziționa legitimațiile de călătorie pentru rutele care au în deservire cei trei operatori.

Trenurile altor trei operatori vor fi disponibile în curând, în condițiile finalizării programării interfețelor dintre sistemul Informaticii Feroviare cu cele proprietare ale operatorilor. Printre avantajele sistemului Ghișeu Unic – Vânzare Online al ARF se numără vânzarea biletelor pe internet, integrarea și interconectarea sistemelor IT existente, funcționarea în paralel cu actualele sisteme de vânzare online.

În august TCC a introdus cele dintâi automotoare Alstom Coradia spre Aeroportul Internațional Henri Coandă (AIHC) Otopeni. Automotoarele au fiecare 130 de locuri pe scaun într-o configurație cu podea parțial coborâtă. Ele sunt echipate cu două motoare diesel de 315 kW, putând să circule cu o viteză maximă de 120 km/h.

TFC este specializată în transporturi interurbane de călători pe calea ferată, fiind deținută de Remarul 16 Februarie (52%) și Transferoviar Administrare Active (48%). Aceasta avea, în 2022, afaceri de 179 milioane de lei, un profit de 2,3 milioane și 486 de angajați. Principalii săi competitori la nivel național erau CFR Călători, Regio Călători Brașov, Interregional Călători Cluj, Softrans Craiova.

Exit mobile version